Battlestar Galactica, it’s frakkin’ over…

In seara asta sunt putin cu capul in nori, si asta datorita faptului ca am urmarit ultimele episoade ale unui serial minunat: “Battlestar Galactica”. E greu sa rezum un serial atat de complex in cateva cuvinte, asa ca prefer sa ma refer doar la un aspect care face acest serial unic in randul tuturor productiilor de televiziune realizate pana in prezent.
Marele merit al BSG, pe langa actiune, joc actoricesc, incarcatura filosofica sau coloana sonora (absolut bestiala !) este acela ca ii ofera privitorului cea mai palpabila experienta a vietii traite in afara spatiului terestru. Nici un alt serial produs pana la data la care scriu aceste randuri nu a reusit sa faca din zborul in spatiu o experienta atat de reala ca acesta. Vidul spatiului, linistea absoluta, frigul aducator de moarte, toate sunt aduse mai aproape de perceptia noastra prin scenele fiecarui episod. De la camere depresurizate, la rampe de lansare si lupte spatiale, serialul vine cu o alta abordare, cu o atmosfera aparte, si e fabulos cum s-a putut face asta la un post de televiziune micut precum Sci-Fi. Pentru cei care nu l-au vazut, dar vor sa-l vada pe viitor, articolul se incheie aici, urmeaza informatii din ultimul episod.

[SPOILER ALERT]

Desi serialul in ansamblul lui este de foarte bun, unul dintre cele mai bune SF-uri produse vreodata, finalul, cel putin in unele parti, este dezamagitor. Sunt lasate in coada de peste intrebari la care toata lumea astepta un raspuns si sunt ignorate aspecte (mai ales tehnice) ale universului BSG asupra carora pana atunci s-a insistat, dar partea buna este ca ultimul episod nu lasa loc de continuare, excluzand astfel tentatia sequelurilor. Dar sa intram putin in detalii, si o sa incep cu lucrurile care nu mi-au placut.

Finalul sezonului patru l-am urmarit in regim de maraton, si a venit la inceput cu un gust destul de amar, pentru ca nu ma asteptam sa vad in acest punct al actiunii episoade de umplutura. Nu ma intelegeti gresit, mi-au placut episoadele care tratau dramele personajelor, pentru ca dadeau contur personalitatii lor, dar episoade de genul asta sunt bune la momentul potrivit, in faza de constructie, nu cand mai ai cateva ore de actiune, in care sa dai raspuns tuturor intrebarilor ridicate pe parcurusul a patru ani. E ceva in genul cartilor din seria Harry Potter, unde Voldemort e pe urmele protagonistilor, iar astia se ingrijesc de nota pe care o vor lua la eu stiu ce examen.

Asta e un aspect care imi intareste impresia ca sezonul patru a fost scris din mers (cum a fost de altfel si alegerea Final Five), nu s-a avut de la bun inceput in vedere un plan riguros care sa fie expus pe masura ce ne apropiam de anuntatul final, si acest lucru cred ca face diferenta atunci cand il comparam cu LOST, de exemplu, in care si cea mai mica frunza sta acolo, pentru ca TREBUIE sa stea acolo, avand un motiv in spate.

Ipoteza sta in picioare si daca ne uitam la Kara Thrace, a carei disparitie neasteptata este unul dintre cele mai controversate finaluri ale unui personaj. Singura explicatie la care am ajuns este ca tipa a fost un fel de inger. A murit atunci cand s-a aventurat in furtuna aceea, alaturi de Lee, si a revenit pe post de entitate providentiala, care ii ajuta pe cei ramasi sa-si gaseasca drumul, desi nici ea nu realizeaza ce este, pana in momentul in care dispare. Am luat in calcul si ipoteza ca Starbuck poate e un cylon, nu degeaba ni s-a vorbit despre cylonul nr.8, Daniel, cu inclinatii artistice, scos din functiune de John, dar cred ca mai degraba cylonul nr. 8 era cel alaturi de care Kara cantase la pian melodia de activare. Poate ca si el era o himera, cine stie.

Finalul e deficitar si pt ca nu a raspuns la o intrebare mare, la care chiar nu ma asteptam sa nu se ofere lamuriri: daca al 13-lea trib a fost cylon, cine l-a creat ? Care au fost motivele pentru care a parasit cele 12 colonii ? Parti ale istoriei om-cylon au ramas inca invaluite in ceata.

Trecand insa cu vederea cele prezentate mai sus, sfarsitul a fost unul emotionant. Dupa toate cele indurate pe parcursul aventurii spatiale incepute acum patru ani, eroii nostrii ajung pe Pamant, ce-i drept, altul decat cel pe care-l asteptau ei, si decid sa renunte total la civilizatia lor si sa o ia de la zero. Chief pleaca alege calea singuratatii, Lee doreste sa eploreze, incercand poate sa uite de toti si de toate, Helo si Athena ajung la viata de familie linistita, pe care si-o doreau inca de cand au plecat de pe Caprica, iar Saul si Helen ajung sa traiasca apusul unei relatii de mii de ani. Laura Roslin isi gaseste sfarsitul, admirand viata de pe noua planeta, intr-una dintre cele mai miscatoare secvente ale serialului, iar “batranul” Adama ii construieste cabana in care din pacate va sta doar cu amintirea ei. Baltar revine alaturi de Caprica-Six, incheind circular povestea si se intoarce la radacinile sale de fermier, in vreme ce Sam-hibridul conduce flota spre Soare, cu gandul la Kara si intalnirea de pe lumea cealalta…

Desi putea sa aiba un final mai cizelat si mai putine episoade de umplutura, “Battlestar Galactica” merita sa fie inscris in lista serialelor mele preferate si cu siguranta voi reveni in lumea amiralului Adama atunci cand voi avea pofta de SF adevarat.

So say we all !